Cu Duminica Floriilor, începe Săptămâna Sfântă 2024 pentru credincioșii romano-catolici din Vrancea și de pretutindeni
”Cu Duminica Floriilor începe Săptămâna Sfântă, când se celebrează misterele mântuirii noastre împlinite de Cristos în ultimele zile ale vieţii sale, începând de la intrarea în Ierusalim şi până la fericita pătimire şi glorioasa sa Înviere.
Îl însoțim pe Mântuitorul în aceste zile sfinte pentru ca în Duminica Învierii să trăim și în sufletele noastre o adevărată înviere și bucurie, care să rămână mereu alături de noi.”-Radio ERCIS FM
Duminică, 24 martie 2024, în Biserica Romano-Catolică, se celebrează Duminica Floriilor, sărbătoare care ne aminteşte de intrarea Domnului în Ierusalim şi de începutul Săptămânii Mari sau Sfinte cum i se mai spune.
Denumirea completă din punct de vedere liturgic a acestei sărbători este Duminica Floriilor şi a Pătimirii Domnului. Primirea solemnă a lui Isus în Ierusalim, cu ocazia sărbătorii Paştelui care se apropia la evrei, a fost un motiv de bucurie zgomotoasă pentru mulţimile care l-au întâmpinat cu ramuri de palmier în mână, cu strigăte şi osanale: Osana, binecuvântat este cel care vine în numele Domnului!
A fost o zi deosebită, o zi fericită pentru evrei, ziua în care l-au primit cu mult fast pe Mesia, cel aşteptat de veacuri, în cetatea sfântă a Ierusalimului. Pentru Cristos însă a fost o zi apăsătoare şi tristă. El a intrat în Ierusalim nu pentru a împlini aşteptările mulţimii care îl dorea rege, ci pentru a primi o coroană de spini, pentru a fi torturat şi răstignit pe cruce. Nu a fost o zi a triumfului ci o zi a suferinţei, o zi în care Cristos plânge. O singură dată, ne informează evangheliştii, Isus a mai plâns în public, la mormântul prietenului său, Lazăr, moment care ne-a fost relatat în evanghelia duminicii trecute. Este o zi tristă pentru Cristos deoarece ştie că se apropie de sfârşitul vieţii sale pământeşti, ştie că peste câteva zile, aceeaşi mulţime care l-a primit ca pe un rege, cu ramuri de palmier şi cu aclamaţii, peste câteva zile se va întoarce împotriva lui, îl va huidui şi va cere să fie răstignit.
Glasul mulţimii care l-a întâmpinat pe Cristos la Ierusalim, va răsuna şi Biserica Romano-Catolică ”Sfinţii Apostoli Petru şi Paul” din Focşani, prin cântările credincioşilor de la cele două sfinte liturghii din Duminica Floriilor: la 11:00 şi seara la ora 18:00.
Cu această sărbătoare începe şi Săptămâna Mare, Săptămâna Sfântă sau Săptămâna Pătimirilor, aşa cum mai este numită. Este numită Săptămâna Mare deoarece este mai mare decât săptămânile obişnuite, având 8 zile: începe cu Duminica Floriilor şi se termină cu Duminica Învierii. Este numită Săptămâna Mare deoarece în această săptămână se celebrează misterele mântuirii, mistere înfăptuite de Cristos în ultimele zile ale vieţii sale, începând de la intrarea în Ierusalim şi până la dureroasa pătimire şi glorioasa înviere. Într-un mod deosebit, creştinii sunt invitaţi ca în această săptămână, meditând la suferinţele Mântuitorului, care a pătimit pentru păcatele noastre, să se spovedească şi să se pregătească pentru Învierea Domnului.
Programul sfintelor Liturghii și al spovezilor în parohia „ Sfinţii Apostoli Petru şi Paul " Focşani în Săptămâna Sfântă
„Marți 26 martie 2024 vom vizita bolnavii pentru spovada și împărtășania de Sfintele Paști.
Tot în ziua de marți 26 martie 2024 vom face curățenie în biserică dar, și în jurul lăcașului de cult. Cine are timp și poate veni la această activitate este așteptat cu multă bucurie.
Joi, seara, 28 martie 2024 celebrăm <<Cina Domnului>>. În această zi vom celebra Sfânta Liturghie la ora 18:00. După Sfânta Liturghie va avea loc o oră de adorație euharistică. La această adorație este invitată întreaga comunitate (adulți, tineri și copii).
Vineri 29 martie 2024 este Vinerea Sfântă. Biserica, în această zi, urmând o tradiției străveche nu celebrează Euharistia. La ora 18:00 se va celebra Patima Domnului care va fi compusă din trei părți: Celebrarea Cuvântului, Adorarea Crucii și Distribuirea Sf. Împărtășanii. Colecta din această zi este destinată Țării Sfinte. La fel ca, în miercurea cenușii suntem invitați la post și abstinență.
Sâmbăta Sfântă 30 martie 2024 este caracterizată de o mare tăcere. În acest timp de aşteptare şi de speranţă, credincioşii sunt invitaţi la rugăciune, la reflecţie şi la continuarea postului.
Ceremoniile din Noaptea de Paști și Liturghia din Noaptea Sfântă Învierii Domnului vor începe la ora 21:00. În noaptea Învierii nu va fi preot la scaunul de spovadă.
Programul pentru spovezi va fi următorul: Luni, Marți și Miercuri vor fi doi preoți la scaunul de spovadă atât înainte de sfânta liturghie, cât și după liturghie. Joi și Vineri, în timpul celebrărilor liturgice, va fi un preot la scaunul de spovadă.
În Duminica Învierii, 31 martie 2024 Sfintele Liturghii vor fi ca duminica: la ora 11:00 și seara la ora 18:00.” -Benone Butacu, preotul paroh al Bisericii „ Sfinţii Apostoli Petru şi Paul " Focşani;Vlad-Adrian Lorenț preotul vicar al Bisericii „ Sfinţii Apostoli Petru şi Paul " Focşani
Str. Cuza Vodă, nr. 38; tel.: 0237/225275; e-mail: focsani@ercis.ro
Program liturgic: d, s: 11.00; 18.00; z: 18.00;
„Dragi prieteni romano-catolici, vă doresc o săptămână sfântă binecuvântată și rodnică!”-Benone Butacu, preotul paroh al Bisericii „ Sfinţii Apostoli Petru şi Paul " Focşani
Citiți și: Zilele dinaintea Paştelui în Biserica Romano-Catolică
„Liturghia crismei va fi la Iaşi, în Miercurea Sfântă, 27 martie 2024
Liturghia crismei (uleiurilor) se va celebra miercuri, 27 martie 2024, în Catedrala <<Sfânta Fecioară Maria, Regină>> din Iaşi, începând cu ora 10:30. Preoţii din toată Dieceza de Iaşi vor fi în jurul episcopului şi, cu această ocazie, îşi vor reînnoi făgăduinţele din ziua hirotonirii.În cadrul Sfintei Liturghii se vor sfinţi uleiurile pentru catehumeni, pentru bolnavi şi crisma (ulei folosit la Botez, la Mir, la hirotonirea preoţilor, consacrarea altarelor etc.).Uleiurile nou-sfinţite vor fi distribuite decanilor, apoi aceştia le vor împărţi parohilor; întâlnirea de după Liturghie va fi la subsolul catedralei; de asemenea, la centrală părinţii parohi vor găsi unele dintre publicaţiile la care au abonament.Uleiurile vechi vor fi arse împreună sau vor fi puse în candela de la preasfântul sacrament. Credincioşii vor primi explicaţii asupra folosirii uleiurilor sacre şi a eficacităţii lor în viaţa creştină.”-Cancelaria episcopală
În acest an, Biserica Romano-Catolică celebrează în perioada 28-30 martie 2016, cele trei zile sfinte care precedă marea sărbătoare a Paştelui. Această perioadă mai poartă numele de "triduum pascal" şi are o importanţă deosebită, pregătind sărbătoarea Învierii Domnului.
Joia Sfântă. Seara are loc Liturghia Cinei Domnului. Împărtăşania sau Cina Domnului, Preoţia şi porunca iubirii vor sta în centrul acestei Liturghii. La Biserica romano-catolică „Sfinţii apostoli Petru şi Paul " din Focşani , Liturghia este la ora 18:00. În cadrul acesteia are loc ritul spălării picioarelor, prin care este amintit gestul lui Isus de umilinţă care a spălat picioarele celor 12 apostoli la Cina cea de Taină. După Liturghie, la un altar lateral, credincioşii vor medita la pătimirile lui Cristos, rând pe rând, pe parcursul a patru ore de adoraţie şi rugăciune.
Vinerea Sfântă. După o tradiţie foarte veche, Biserica nu celebrează Liturghia în ziua aceasta. Seara se celebrează Patima Domnului. Altarul nu are nimic pe el: nici cruce, nici sfeşnice, nici feţe de altar. Celebrarea Patimii Domnului are loc la Focşani la ora 18:00 şi se compune din trei părţi: lecturi din Sfânta Scriptură (se proclamă Patima Domnului Isus Cristos după sfântul Ioan), adorarea sfintei cruci şi distribuirea sfintei Împărtăşanii. Ziua aceasta este zi de post şi de abstinenţă.
Sâmbăta Sfântă. Cristos este în mormânt, ca atare Biserica este în tăcere. Nu este nici o celebrare. Toţi sunt invitaţi să mediteze pătimirea şi moartea lui Cristos.
Noaptea Sfântă. Noaptea aceasta este o priveghere în cinstea Domnului, astfel încât credincioşii, urmând îndemnul evangheliei, ţinând în mâini candele aprinse, să fie asemenea slujitorilor care îl aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă, pentru ca atunci când va sosi, găsindu-i veghind, să-i aşeze la masă. Întreaga celebrare a privegherii pascale are loc la Biserica romano-catolică "Sfinţii apostoli Petru şi Paul " din Focşani , începând cu ora 21:30. Binecuvântarea focului în afara bisericii, aprinderea lumânării pascale şi a celorlalte lumânări, preconiul pascal (o cântare specială adresată lui Cristos, lumina lumii), lecturi din Vechiul Testament, proclamarea evangheliei Învierii, înnoirea făgăduinţelor de la Botez, împărtăşirea credincioşilor - stau în centrul atenţiei acestei nopţi sfinte.
Articol preluat şi adaptat după www.ercis.ro
Citiți și:„Zilele Săptămânii Sfinte